Comunicare anti-discriminare

Ai dreptul la şanse egale!

Tratamentul corect este un drept fundamental în Uniunea Europeană.
Este ilegală discriminarea persoanelor pe criterii de sex, vârstă, dizabilitate, origine etnică sau rasială, religie, convingeri sau orientare sexuală.

Ce tip de discriminare poate exista la locul de muncă?

Orice salariat care prestează o muncă trebuie neapărat să beneficieze de condiţii de muncă adecvate activităţii desfăşurate, de protecţie socială, de securitate şi sănătate în muncă, precum şi de respectarea demnităţii şi a conştiinţei sale, fără nicio discriminare.

Discriminarea directă este atunci când un angajator tratează o persoană mai rău decât pe celelalte într-o situație comparabilă, în raport cu cele șase motive menționate mai sus. Un exemplu ar fi refuzul de a angaja o persoană pentru că are peste 35 de ani.

Discriminarea indirectă este atunci când o practică, o politică sau o normă care se aplică tuturor persoanelor are efect negativ asupra unora dintre ele. Aceste măsuri par neutre la prima vedere, dar, de fapt, discriminează anumite persoane. De exemplu, normele de punere în aplicare care sunt nefavorabile pentru lucrătorii cu fracțiune de normă pot discrimina indirect femeile, deoarece majoritatea lucrătorilor cu fracțiune de normă sunt femei.

Hărțuirea este o altă formă de discriminare la locul de muncă. Este vorba de un comportament indezirabil, agresiv sau de altă natură care are ca scop sau efect crearea unui mediu de intimidare, ostil, degradant, umilitor sau ofensator. De exemplu, atunci când superiorul sau colegii spun glume privind orientarea sexuală de față cu un coleg homosexual sau o colegă lesbiană.

Instigarea la discriminare se produce atunci când o persoană incită o alta să discrimineze o terță parte. De exemplu, în cazul în care un angajator îi cere unei agenții de muncă temporară să găsească doar lucrători cu vârsta sub 40 de ani.

Victimizarea este atunci când o persoană suferă consecințe negative ca urmare a faptului că a denunțat un act de discriminare. De exemplu, în cazul în care o persoană a fost concediată sau nu a fost promovată deoarece a depus o plângere împotriva superiorului său.

Cele mai răspândite tipuri de discriminare

Discriminarea persoanelor cu dizabilitati
Discriminarea împotriva persoanelor cu handicap poarta numele de ableism sau disablism. Din cauza discriminarii care aduce cu sine marginalizarea si segregarea anumitor categorii de indivizi vizati de astfel de practici, societatea actuala perpetueaza inegalitatea in drepturi a oamenilor, judecandu-i si condamnandu-i pe cei carora nu le acorda nici macar sansa de a putea sa duca un trai decent.

Discriminarea persoanelor religioase
Minorităţile religioase sunt persecutate, supuse atacurilor violente,torturate şi lipsite de drepturile fundamentale ale fiinţei umane. In cadrul societății se dorește aplicarea principiului egalității de sanse și realizarea unei legături stânse între oamenii ce fac parte din grupuri religioase diferite.

Discriminarea pe bază de vârstă
Se manifestă printr-o preferință a firmelor de a angaja cu predilecție proaspăt absolvenți, care acceptă un salariu mic în pofida volumului de muncă mare, pentru că altfel nu pot acumula experienta necesară. De asemenea, există o reticență a firmelor în a angaja persoane cu vârste peste 40, persoane despre care se consideră că s-ar acomoda mai greu valorilor firmei și despre care se știe că au așteptări mai mari din punct de vedere salarial sau sunt mai puțin interesate de a lucra ore suplimentare.

Discriminarea pe bază de limbă
Oamenii sunt uneori supuși unui tratament diferit, deoarece limba lor preferată este asociată cu un anumit grup, de clasă sau categorie. Frecvent, limba preferată este doar un alt atribut de separare a unui grup etnic. Discriminarea de limbă este sugerată să fie etichetată ca linguicism sau logocism. Anti-discriminatorii fac eforturi de a acomoda persoanele care vorbesc limbi diferite sau nu pot avea o influență în țara lor cu o altă limba predominantă sau „oficială”. Această protecție este bilingvismul cum ar fi documente oficiale în două limbi, și multiculturalismului în mai mult de două limbi.

Discriminare pozitivă
Măsurile care vizează un anumit grup și care urmăresc eliminarea și prevenirea discriminării sau compensarea dezavantajelor rezultate din atitudini, comportamente și structuri existente poartă denumirea de discriminare pozitivă. Există tendința de abandonare a sintagmei discriminare pozitivă în favoarea celor de măsuri specifice sau de tratament preferențial deoarece, spre deosebire de discriminarea pozitivă, care presupune acordarea unei preferințe automate și absolute membrilor grupului minoritar, celelalte două vizează asigurarea egalității depline și efective, permițând ca aprecierea să se facă în concret, de la caz la caz. 

Sursa: Wikipedia